Înregistrarea unităților și persoanelor fizice, altele decât cele înregistrate de către organul înregistrării de stat, mediatorilor, notarilor, avocaților, executorilor judecătorești, experților judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreților și traducătorilor, administratorilor autorizați

În cazul unităților și al persoanelor fizice, altele decît cele înregistrate de către organul înregistrării de stat, al mediatorilor, al notarilor, al avocaților, al executorilor judecătorești și al experților judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, al interpreților și traducătorilor, al administratorilor autorizați, acestea au obligația să se înregistreze ca plătitor de prime de asigurare obligatorie de asistență medicală la agenția teritorială a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în termen de o lună de la data eliberării deciziei de înregistrare, a atestatului de mediator, a licenței de notar, de avocat, de executor judecătoresc sau de expert judiciar care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, a autorizației pentru activitatea de interpret și/sau traducător, administrator autorizat.


publicService.steps.title

  • 1
    Modul de completare a Formularului nr.2-15/f „FIŞA CONTRIBUABILULUI”

    Formularul se completează în limba de stat, citeţ, cu litere de tipar/mod electronic. care se printează, se semnează de către conducătorul şi contabilul Contribuabilului, (după caz).

  • 2
    Modul de prezentare a Formularului nr.2-15/f „FIŞA CONTRIBUABILULUI”

    Formularul se prezintă Agențiilor teritoriale, pe suport de hârtie, cu aplicarea semnăturilor olografe a conducătorului şi contabilului (după caz), autentificată cu ştampila Contribuabilului

  • 3
    Înregistrarea Formularului nr.2-15/f „FIŞA CONTRIBUABILULUI

    Agențiile teritoriale, în baza Formularului prezentat de către Contribuabili introduce datele Contribuabilului în Sistemul Informaţional Automatizat „Asigurarea Obligatorie de Asistenţă Medicală” și completează şi înmânează Recipisa, semnată şi parafată, Contribuabilului.

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM)
buttons.more
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.