Invitație pentru cetățenii străini

Obținerea invitației pentru cetățenii străini

publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1

    Solicitările privind eliberarea invitaţiilor se prezentă la Ghişeul unic de documentare a străinilor din cadrul Biroului migraţie şi azil şi la serviciile teritoriale.

  • 2
    Pasul 2

    Funcţionarul Secţiei vize sau al Serviciului regional eliberează solicitantului sau reprezentantului acestuia invitaţia la GUDS, fapt consemnat prin semnătura solicitantului pe versoul cererii/demersului, cu dovada achitării deferenţei taxei pentru servicii în dependenţă de termenul de examinare a cererii/demersului, (după caz).

  • 3
    Pasul 3

    De asemenea, pe verso – ul cererii sau demersului se indică numărul invitaţiei şi data eliberării acesteia.

  • 4
    Pasul 4

    Odată cu eliberarea invitaţiei, funcţionarul informează reiterat solicitantul despre valabilitatea invitaţiei, despre regimul străinilor pe teritoriul Republicii Moldova şi de eventuala îndepărtare a străinului de pe teritoriul ţării din contul solicitantului invitaţiei, în cazul în care acesta nu părăseşte teritoriul ţării în termenul acordat în viză.

  • 5
    Pasul 5

    Faptul perfectării invitaţiei se consemnează în Subsistemul informaţional automatizat al Biroului

publicService.disclaimerBiroul Migrație și Azil, MAI
Biroul Migrație și Azil, MAI
buttons.more
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.