Autorizația individuală de reexport al mărfurilor strategice (cu dublă destinație)

Permisiune unică de transfer al mărfurilor strategice, provenite din alte ţări, de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sau de export de pe teritoriul unei alte ţări al mărfurilor strategice, originare din Republica Moldova, într-o ţară terţă.

Cerințe față de solicitant

  • să supravegheze ca mărfurile strategice reexportate să corespundă cu specificația indicată în autorizație;
  • să supravegheze ca cantitatea mărfurilor strategice reexportate să corespundă cu cea indicată în autorizație;
  • să urmărească ca reexportul să fie efectuat în termenul de validitate specificat în autorizație;
  • să urmărească ca mărfurile strategice reexportate să fie transportate la locul de destinație indicat în autorizație;
  • să îndeplinească condițiile speciale prevăzute în autorizație;
  • să respecte legislația cu privire la controlul mărfurilor strategice.

publicService.steps.title

  • 1
    Pas 1.

    Solicitantul (sau reprezentantul său legal) intră pe portalul serviciilor electronice https://actpermisiv.gov.md şi se identifică în sistem, personal sau cu ajutorul recepționarului de la ghișeu

  • 2
    Pas 2.

    Solicitantul (sau reprezentantul său legal) îndeplinește cererea și încarcă documentele necesare, personal sau cu ajutorul recepționarului de la ghișeu

  • 3
    Pa 3.

    În cazul când solicitantul (sau reprezentantul său legal): a) depune cererea și documentele necesare cu ajutorul recepționarului de la ghișeu, recepționarul: - va primi și va înregistra corespunzător cererea pentru obținerea autorizației și documentele prezentate de solicitant, - va elibera imediat și necondiționat solicitantului certificatul constatator, conform modelului indicat în anexa nr.3 la Legea 160 din 22.07.2011. Cererea poate fi returnată solicitantului, doar în cazul când cererea nu conține informația necesară pentru identificarea solicitantului. b) depune cererea și încarcă documentele personal direct în sistem, care: - va genera automat documentul în format electronic de confirmare a primirii cererii și documentelor („certificatul constatator”); - în mod automat va direcționa cererea și setul de documente autorității emitente (șefului secției).

  • 4
    Pas 4.

    Autoritatea emitentă (șeful secției) remite cererea și setul de documente specialistului din secție pentru examinare

  • 5
    Pas 5.

    Specialistul deschide cazul, examinează cererea și verifică documentele însoțitoare. În cazul constatării lipsei documentelor /informației necesare prevăzute expres de legislație, specialistul va sista termenul de examinare a cererii și va informa imediat despre acest fapt solicitantul cu specificarea și descrierea temeiului suspendării, termenului și acțiunilor de remediere.

  • 6
    Pas 6.

    Cererea, cu setul complet de documente, se transmite Comisiei interdepartamentale de control asupra exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice pentru luarea deciziei de eliberare sau refuz a autorizației

  • 7
    Pas 7.

    În conformitate cu deciziile Comisiei (consemnate în Procesul-verbal al ședinței Comisiei), Agenția Servicii Publice va elibera sau refuza eliberarea autorizaţiei şi va anunţa solicitantul despre decizia luată, în termen de 30 de zile calendaristice

publicService.disclaimerAgenția Servicii Publice
Agenția Servicii Publice
buttons.more
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.