Autorizaţie de import în regim preferenţial al unor tipuri de zahăr
Permisiunea de a desfăşura activităţi de import al zahărului şi produselor zaharoase originare din ţările care nu sunt membre ale Organizației Mondiale a Comerțului, cu care Republica Moldova are semnate acorduri de comerţ liber. Perioada de valabilitate - 30 de zile (cu posibilitatea unei prelungiri de 30 de zile, în cazuri excepționale).
Solicitantul (sau reprezentantul său legal) depune o cerere, pe suport de hârtie, în format electronic sau prin intermediul ghișeului unic electronic de solicitare a actelor permisive, către Agenţia Servicii Publice (Secţia autorizare şi certificare), care să conțină datele de identificare ale solicitantului și la care se anexează documentele necesare.
publicService.steps.title
- 1Pas 1.
Solicitantul (sau reprezentantul său legal) intră pe portalul serviciilor electronice https://actpermisiv.gov.md şi se identifică în sistem, personal sau cu ajutorul recepționarului de la ghișeu.
- 2Pas 2.
Solicitantul (sau reprezentantul său legal) îndeplinește cererea și încarcă documentele necesare, personal sau cu ajutorul recepționarului de la ghișeu.
- 3Pas 3.
În cazul când solicitantul (sau reprezentantul său legal): a) depune cererea și documentele necesare cu ajutorul recepționarului de la ghișeu, recepționarul: - va primi și va înregistra corespunzător cererea pentru obținerea autorizației și documentele prezentate de solicitant, - va elibera imediat și necondiționat solicitantului certificatul constatator, conform modelului indicat în anexa nr.3 la Legea 160 din 22.07.2011. - va expedia cazul (copiile electronice ale cererii și a documentelor prezentate) autorității emitente pentru revizuire. Cererea poate fi returnată solicitantului, doar în cazul când cererea nu conține informația necesară pentru identificarea solicitantului. b) depune cererea și încarcă documentele personal direct în sistem, care: - va genera automat documentul în format electronic de confirmare a primirii cererii și documentelor („certificatul constatator”); - în mod automat va direcționa cererea și setul de documente autorității emitente.
- 4Pas 4.
Autoritatea emitentă (specialistul) examinează cererea și documentele însoțitoare, verificare respectarea condițiilor. În cazul constatării lipsei informației necesare prevăzute expres de legislație, termenul de examinare a cererii se va sista, fapt despre care va fi informat solicitantul cu specificarea și descrierea temeiului suspendării, termenului și acțiunilor de remediere pentru a iniția examinarea cererii.
- 5Pas 5.
Specialistul examinează cazul și organizează examinările suplimentare pe interior pentru luarea deciziei de eliberare a autorizației.
- 6Pas 6.
Specialistul perfectează actul permisiv sau scrie o scrisoare de respingere, cu o justificare corespunzătoare în temeiul prevederilor legii, cu înștiințarea directă a solicitantului și doar în cazul în care solicitantul nu întrunește condițiile expres specificate în lege sau, după caz, nu demonstrează întrunirea acestor condiții în decursul suspendării termenului de examinare a solicitării, care se va examina și semna de directorul organizației emitente.
- 7Pas 7.
Când actul permisiv este gata, solicitantul (sau reprezentantul său legal) primește o notificare electronică, descarcă actul permisiv și confirmă recepționarea acestuia.
- 8Pas 8.
În cazul când actul permisiv este eliberat pe suport de hârtie, specialistul îl tipărește, îl eliberează solicitantului (sau reprezentantul său legal) și confirmă eliberarea.