Certificat al personalului aeronautic
Certificat al personalului aeronautic, este documentul oficial individual cu termen de valabilitate, emis de către Autoritatea Aeronautică Civilă prin care se acordă deţinătorului dreptul de a desfăşura activităţi aeronautice specificate în acest document, în conformitate cu reglementările naţionale în vigoare.
publicService.steps.title
- 1Certificarea și supravegherea piloților
(1) Procedura generală de emitere a certificatelor de pilot dureaza până la 30 de zile și cuprinde următoarele etape: (a) completarea, de către solicitant, a cererii conform formularului standardizat după cum urmează: (i) Anexa nr.3 - pentru LAPL/PPL; (ii) Anexa nr.7 - pentru ATPL/CPL; (iii) Anexa nr.8 - pentru MPL; (iv) Anexa nr.88 - pentru LAPL(S)/SPL; (v) Anexa nr.89 - pentru LAPL(B)/BPL. (b) transmiterea de către solicitant a documentelor adiționale cererii. Lista documentelor suport necesare pentru examinarea cererii sunt prevăzute în formularele din Anexele sus menționate. Aceste documente se arhivează la dosarul individual al solicitantului. (c) verificarea documentelor depuse de către solicitant - efectuată de către inspectorii SAPA; (d) informarea solicitantului privind necesitatea completării documentației suport, în situația în care documentele justificative nu sunt suficiente pentru procesul de certificare solicitat. În acest caz termenul de 30 de zile se aplică din momentul prezentării de către solicitant a tuturor documentelor necesare; (e) completarea listei de verificare înainte de emiterea certificatului solicitat, conformarea cu cerințele aplicabile specifice solicitării fiind asumată de către SAPA; (f) emiterea certificatelor: Certificatele se emit în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la semnarea acestora de către Directorul AAC. (g) nu se emite nici un certificat dacă documentația suport este incompletă. (2) Formularele standardizate trebuie completate corespunzător, lizibil și corect, cu majuscule, în culoare albastră și se semnează de solicitant, în caz contrar, acestea vor fi returnate. (3) Formatul certificatului de echipaj de zbor este stabilit în Apendicele nr.1 la Partea ARA din HG nr.204/2020. (4) Restricțiile care pot fi impuse de AAC conform HG nr.204/2020 se înscriu în certificat la coloana "Observații și Restricții (limitări operaţionale)". (5) Restricțiile înscrise în certificat în cursul procesului de certificare pot fi eliminate exclusiv de către AAC, în calitate de autoritate națională competentă pentru certificarea personalului navigant, după primirea de către AAC din partea titularului certificatului a documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor regulamentare de ridicare a restricțiitor.
- 2Calificarea de zbor instrumental - IR
(1) Cerinţele referitoare la calificarea de zbor instrumental se conţin în Subpartea G din HG nr.204/2020. (2) În scopul acordării iniţiale a calificării de zbor instrumental, candidatul va prezenta către AAC cererea corespunzătoare conform formularului din Anexa nr.5 și documentele adiționale cererii, stabilite în formularul menționat. (3) Formularele pentru calificarea de zbor instrumental se regăsesc în Capitolul 6 al PIAC-CPN, Anexe.
- 3Calificări de clasă și de tip
(1) Cerinţele referitoare la calificările de clasă și de tip se conţin în Subpartea H din HG nr.204/2020. (2) În scopul acordării iniţiale, revalidării sau reînnoirii calificării de clasă sau de tip, candidatul va prezenta către AAC cererea corespunzătoare conform formularului din Anexa nr.4 și documentele adiționale cererii, stabilite în formularul menționat. (3) Formularele pentru calificările de clasă sau de tip se conțin în Capitolul 6, Anexe.
- 4Calificări de instructor
(1) Cerinţele referitoare la calificările de instructor se conţin în Subpartea J din HG nr.204/2020. (2) În scopul acordării iniţiale, revalidării sau reînnoirii calificării de instructor, candidatul va prezenta către AAC cererea corespunzătoare conform formularului din Anexa nr.9 și documentele adiționale cererii, stabilite în formularul menționat. (3) Formularele pentru calificările de instructor se conțin în Capitolul 6, Anexe.
- 5Înregistrări
În cadrul procesului de certificare sunt prelucrate următoarele tipuri de informații: (a) informații cu caracter personal - conțin date cu caracter personal ale solicitantului sau deținătorului de certificat, constituite într-un dosar individual. Dosarele individuale sunt administrate de către SAPA și includ restricțiile care se mentionează în certificat cât și măsuri de suspendare, limitare sau revocare ale certificatelor. Orice copie sau extras din dosarele individuale trebuie aprobate corespunzător de către persoanele desemnate în acest scop, în conformitate cu Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr.133/2011; (b) informații în format electronic - conțin date cu privire la certificatele de piloți avion/ elicopter, planor/ balon. Datele stocate electronic au restricții similare celor aplicabile informațiilor conținute în dosarele individuale. Baza de date, va avea copii de siguranță efectuate lunar pe două medii de stocare distincte (DVD, hard extern sau stick de memorie). (c) informații cu caracter general - conțin date cu caracter informativ privind proceduri, date statistice, etc. care pot fi puse la dispoziția publicului, cu respectarea prevederilor cadrului normativ aplicabil. (d) informații cu caracter medical – sunt date cu caracter personal privind sănătatea, au caracter confidențial și sunt gestionale exclusiv de către Serviciul medicină aeronautică din cadrul AAC. Transmiterea informației privind certificatele acordate de către AAC la solicitările autorităților altor state-membre OACI În cazul solicitărilor autorităților altor state-membre OACI referitoare la certificatele acordate de către AAC, informația solicitată va fi transmisă numai în baza acordurilor deținătorilor certificatelor de zbor respective, conform formularului din Anexa nr.30.