Certificat acustic (de zgomot)
publicService.steps.title
- 1Condiţii de emitere/validare şi prelungire a termenului de valabilitate a Certificatului de zgomot
Certificatul de zgomot se emite pentru aeronavele înmatriculate în Registrul Aerian al Republicii Moldova: (a) care corespund cerinţelor prevăzute în Anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (Volumul 1, „Zgomotul emis de aeronave”), sau unor cerinţe mai restrictive; (b) pentru care a fost emis sau recunoscut de către o Autoritate competentă un „Certificat de tip pentru zgomot”(Noise type certificate) sau un „Certificat de zgomot”, cu condiţia că cerinţele în baza cărora a fost emis un astfel de certificat sunt cel puţin egale cu standardele aplicabile specificate în Anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (Volumul 1, „Zgomotul emis de aeronave”). (c) pentru care este confirmată (documentat) conformitatea cu Certificatul de tip; (d) pentru care este confirmat (documentat) că modificarea aeronavei nu a afectat caracteristicile de zgomot.
- 2Cererea de emitere/validare şi prelungire a termenului de valabilitate a Certificatului de zgomot
Solicitantul unui Certificat de zgomot trebuie să depună în adresa AAC RM o cerere conform formularului prezentat în Anexa 1 (Form – AIR.21.I.01). Cererea trebuie să fie însoţită de: a) informaţii privind zgomotul incluse în Manualul de zbor al aeronavei, stabilite în conformitate cu cerinţele aplicabile (Anexa 16). O copie a paginii(lor) respective se anexează la documentaţia de emitere a Certificatului; b) informaţii istorice pentru stabilirea standardului de producţie, modificări aduse la aeronavă pentru conformarea cu cerinţele de zgomot (ex. atenuator, sistem de reducere a zgomotului, limitarea poziţiei flapsurilor, etc.). Modificările vor fi enumerate folosind referinţe ca: Certificatul de tip Suplimentar, Part Number, model al fabricantului modificării; c) Certificatul de zgomot deţinut anterior; d) alte documente de referinţă precum: - Certificatul de tip sau alt document corespunzător (în copie); - Manualul de zbor.
- 3Evaluarea cererii şi a documentelor anexate
Cererea, însoţită de documentele sus-menţionate şi înregistrată la AAC RM, se repartizează de către şeful DN unui inspector, în vederea evaluării acesteia. De regulă, cererea va fi evaluată de inspectorul care examinează cererea pentru emiterea/prelungirea Certificatului de navigabilitate pentru aeronava în cauză. Inspectorul desemnat pentru evaluarea cererii analizează documentele primite şi dacă nu sunt complete, va cere solicitantului să transmită informaţia lipsă. La evaluarea cererii, inspectorul va verifica conformitatea cu cerinţele specificate în Anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, Volumul 1, Partea II, capitolul relevant aeronavei pentru care se solicită emiterea Certificatului de zgomot. Inspectorul este în drept să solicite inspectarea aeronavei în scopul determinării corespunderii acesteia Certificatului de tip, sau pentru determinarea caracteristicilor de zgomot. Urmare a evaluării documentelor / inspectării aeronavei şi în baza rezultatelor obţinute, inspectorul desemnat pentru evaluarea cererii, completează Formularul de verificare şi control prezentat în Anexa 2 (Form – AIR.21.I.02) şi vine cu propuneri de emitere a Certificatului de zgomot. Cererea şi documentele anexate la cerere vor fi examinate în termen de cel mult 10 zile lucrătoare din momentul prezentării întregului pachet de documente.
- 4Emiterea Certificatului de zgomot
După verificarea îndeplinirii condiţiilor privind emiterea Certificatului de zgomot şi înlăturarea neconformităţilor (dacă există), inspectorul desemnat completează şi emite Certificatul de zgomot prezentat în Anexa 3 (Form – AIR.21.I.03) şi va prezenta setul complet de documente spre avizare Şefului Direcţiei Navigabilitate, care la rândul său îl va prezenta pentru semnare Directorului AAC RM. Certificatul se completează în conformitate cu Suplimentul G la Anexa 16 O.A.C.I. Volumul - 1, folosind datele din paginile respective a Manualului de zbor al aeronavei, iar numărul de ordine se acordă conform „Registrului de evidenţă a Certificatelor de zgomot” (Anexa 4), care este gestionat de Serviciul Registru aerian şi Biblioteca tehnică al Direcţiei Navigabilitate. Numărul de ordine al Certificatului de zgomot este format din literele alfabetului latin „S” sau „P” şi un grup din patru cifre arabe „XXXX”, care indică ordinea înregistrării în „Registrul de evidenţă a Certificatelor de zgomot”. Literele „S” sau „P” se atribuie după cum urmează: - „S” pentru aeronavele ce sunt operate de către întreprinderi de Stat. - „P” pentru aeronave private. (De exemplu: „P-0001”). După semnarea Certificatului de zgomot de către Directorul AAC RM, inspectorul desemnat va reţine copiile Certificatului în dosarul aeronavei şi baza electronică de date, după care transmite originalul Certificatului de zgomot în Serviciul Registru aerian şi Biblioteca tehnică, pentru înscrierea datelor necesare în „Registrul de evidenţă a Certificatelor de zgomot” şi transmiterea Certificatului de zgomot solicitantului, contra semnătură în coloana respectivă din Registru.
- 5Valabilitatea Certificatului de zgomot
Certificatul de zgomot se emite pentru o perioadă ce nu va depăşi termenul de valabilitate a Certificatului de navigabilitate şi va rămâne valabil cu condiţia că: a) aeronava rămâne conformă cu proiectul aprobat, navigabilitatea continuă, standardul de zgomot aprobat şi normele de protecţie a mediului; b) aeronava rămâne înmatriculată în Registrul Aerian al Republicii Moldova; c) Certificatul de tip nu a fost suspendat sau revocat. Completarea/modificarea certificatului se face numai de către Direcţia Navigabilitate a AAC RM, la cererea deţinătorului, după verificarea şi aprobarea modificărilor.
- 6Revocarea/suspendarea Certificatului de zgomot
În cazul când condiţiile indicate mai sus, privind ”Valabilitatea Certificatului de zgomot” nu sunt respectate, AAC RM poate suspenda sau revoca Certificatul de zgomot. Suspendarea sau revocarea trebuie să fie temeinic motivată. Deţinătorul Certificatului de zgomot va fi informat în scris despre acest fapt în termen de 5 zile de la constatarea neconformităţilor. Deţinătorul Certificatului de zgomot este obligat să restituie certificatul revocat în Direcţia Navigabilitate a AAC RM în termen de 5 zile din data recepţionării deciziei de revocare. Pe Certificatul de zgomot respectiv se va face menţiunea „REVOCAT”, iar certificatul va fi păstrat conform prevederilor de la alin. (3) din capitolul ”Emiterea Certificatului de zgomot”.