Dovada existenţei mijloacelor de întreţinere
Cuantum de 30 euro/zi pe perioada şedere pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi pentru întoarcere în ţara de domiciul, dar nu mai puţin de 300 euro, din partea solicitantului sau a persoanei invitate.
Certificatul de cazier judiciar
Se anxează în cazul în care străinul este invitat și admis la studii, cazierul trebuie sa fie tradus și legalizat/apostilat (după caz) de autoritățile statului a cărui cetățenie străinul.
Confirmare din partea hotelului despre achitarea completă
Se anxează în cazul în care străinul este invitat în scop de turism această confirmare trebuie să fie emisă de către hotel şi să conţină datele de contact. Daca persoana a apelat la o agenţie de turism se prezintă de asemenea voucher – ul în original şi copie şi contractul cu agenţia de turism. Descrierea pe o foaie separată a programului turistic: traseu, scop, date şi localităţi
Copia vizei sau a permisului de şedere a cetăţeanului străin din ţara de domiciliu
Se anexează în cazul în care îşi are domiciliul în altă ţară decât cea a cărui este cetăţean.
Formularul privind eliberarea invitaţiei se completează lizibil şi integral cu caractere latine, semnată de solicitant (formularul poate fi găsit pe site – ul igm.gov.md).
Confirmarea existenţii relaţiilor de afaceri
(contracte, comenzi)
Confirmarea funcţiei persoanei invitate
Se anxează în cazul în care străinul este invitat în scop de afaceri.
Copia vizei sau a permisului de şedere a străinului din ţara de domiciliu
Cu excepţia cazului în care îşi are domiciliul în altă ţară decât cea a cărui este cetăţean
În această invitație să fie scopul participării la conferinţă, seminar, cursuri, competiţii sportive, evenimente culturale care va cuprinde denumirea, locul, timpul evenimentului.
Certificatul de căsătorie
Se anexează în cazul în care este invitat membru de familie (soț/soție, copil etc.), dovada gradului de rudenie.
Carte de identitate/Cartea de rezidență/Buletinul de identitate/permisului de şedere a persoanei care invită (solicitant)
Se solicită pentru verificarea corectitudiinii completării cererii (pct.1), datele din actul de identitate se introduc în cerere.
Copia confirmării dreptului de admitere la studii
Se anexează în cazul în care străinul este invitat la studii, prezintă confirmarea dreptului de amitere la studii eliberată de Ministerul Educaţiei, după caz, sau acceptul instituției de învățământ (proces verbal privind recunoașterea diplomelor de studii);
Certificatul de naştere al copilului comun
Se anexează în cazul în care este invitat membru de familie (soț/soție, copil etc.), dovada gradului de rudenie.
Se atașeaza în cazul depunerii cererii de către reprezentantul legal, la care se anexează cartea de identitate/buletinul de identitate/permisul de şedere/carte de rezidență valabil al acestuia
Certificatul de naştere a solicitantului şi/sau a străinului
Se anexează în cazul în care este invitat membru de familie (soț/soție, copil), dovada gradului de rudenie.
Copia documentului de trecere a frontierei de stat a străinului
Termenul de valabilitate este nu mai puţin de şase luni. Copia vizelor anterioare obţinute pentru alte state, inclusiv pentru UE.
Formularul privind eliberarea invitaţiei, se completează lizibil cu caractere latine, semnat de administrator, cu aplicarea ștampilei umede .
Certificatul medical care confirmă starea sănătăţii unei rude apropiate
Se anexează în cazul în care călătoria ţine de tratamentul al invitatului (tratament de lungă durată), sau în cazul de stare gravă a sănătăţii unei rude apropiate pentru urgentarea examinării cererii.
Demers de solicitare/motivare scris în formă liberă
Demersul este scris de către solicitant, indicând scopul intrării pe teritoriul Republicii Moldova a persoanei invitate, cu număr de înregistrare, dată şi semnat de administrator, cu aplicarea ştampilei umede.
Angajamentul de luare la întreţinere şi/sau de cazare
Se anexează în cazul dacă nu sunt acoperite mijloace de întreținere pe toată durată a sejurului planificat și în cazul dacă solicitantul își asumă atât întreținerea străinului cât și acordă spațiul de cazare
Paşaportul solicitantului, cu viza de intrare – ieşire/permisul de şedere pe teritoriul ţării unde s-au cunoscut cu persoana invitată
Declaraţie scrisă în formă liberă
Declarația este scrisă de către solicitant, pentru a descrie mai detaliat cine este străinul și care este scopul intrării al străinului pe teritoriul Republicii Moldova, semnată de solicitant.