Obținerea actelor de identitate (buletin, pașaport)

1.

Cadrul normativ și legislativ

În conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova actele de identitate din sistemul național de pașapoarte sunt toate tipurile de pașapoarte, de buletine de identitate, permisele de ședere, documentele de călătorie ale apatrizilor (Convenția privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954), ale refugiaților (Convenția cu privire la statutul refugiaților din 28 iulie 1951) și ale beneficiarilor de protecție umanitară.

Tipurile de acte de identitate ale unui cetățean al Republicii Moldova sunt următoarele:

2.

Buletinul de identitate

2.1.
Condiții de vârstă și valabilitate

Buletinele de identitate ale cetățenilor Republicii Moldova pot fi solicitate chiar din prima zi de naștere a cetățeanului, având următoarele termene de valabilitate

  • de la naștere până la 10 ani;
  • de la 10 până la 16 ani;
  • de la 16 până la 25 ani;
  • de la 25 până la 45 ani;
  • de la 45 - pe viață.

Totodată, în cazul adresării persoanei pentru obținerea buletinului de identitate în perioada de până la un an înainte de atingerea vârstei de 10, 16, 25 și 45 de ani,  buletinul de identitate se eliberează pe perioada imediat următoare vârstei respective.

2.3.
Tarife și termenul de eliberare

Buletinul de identitate se eliberează în termen de 30 de zile calendaristice din data depunerii setului de acte necesare. Totodată, puteți solicita eliberarea în regim de urgență a buletinului de identitate, achitând taxa de urgență respectivă (intre 200 si 780 lei).

Pentru mai multe detalii, puteți accesa următorul link: http://asp.gov.md/ro/node/1381

2.4.
Buletine de identitate specifice

Legislația Republicii Moldova permite solicitarea și eliberarea unor buletine de identitate specifice, la dorința și solicitarea cetățeanului sau în funcție de situația specifică a acestora.

Astfel, în funcția de necesitățile și intenția dumneavoastră, puteți solicita următoarele acte de identitate:

3.

Obținerea pașaportului

3.1.
Condițiile de vârstă

Pașaportul se eliberează, la cerere, indiferent de vârstă, cetățenilor Republicii Moldova care întrunesc condițiile prevăzute de legislația națională în vigoare și nu se află în una dintre situațiile de suspendare a dreptului la libera circulație în străinătate.

Începând cu 1 ianuarie 2011, în Republica Moldova se eliberează, în exclusivitate, pașapoarte cu date biometrice (fotografia titularului, imaginea facială digitală, amprentele digitale, semnătura personală a titularului care se aplică de la vârsta de 14 ani) și în pașapoartele părinților nu se includ datele despre copii.

3.2.
Termenele de valabilitate

Termenul de valabilitate a unui pașaport poate varia în funcție de vârsta dumneavoastră, în calitate de solicitant, după cum urmează:

  • persoanelor cu vârsta sub 7 ani pașaportul se eliberează pe termen de 4 ani;
  • persoanelor cu vârsta de la 7 până la 16 ani pașaportul se eliberează pe termen de 7 ani;
  • persoanelor cu vârsta peste 16 ani pașaportul se eliberează pe termen de 10 ani;
  • pentru cetățenii Republicii Moldova, ale căror amprente digitale nu pot fi prelevate temporar, pașaportul se eliberează pe termen de 12 luni.
3.3.
Procedura solicitării

În scopul solicitării pașaportului urmează să vă adresați la subdiviziunile teritoriale (centrele multifuncționale) ale Instituției Publice “Agenția Servicii Publice' (http://asp.gov.md/ro/node/2376) și să prezentați următoarele documente:

  • buletinul de identitate;
  • pașaportul anterior, dacă acesta există (în cazul în care au intervenit schimbări în starea civilă și în datele cu caracter personal, de expirare a termenului de valabilitate, de deteriorare, etc.);
  • declarația de pierdere sau furt al pașaportului, dacă este cazul;
  • documente de stare civilă (numai în cazul în care au intervenit schimbări în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului de la data eliberării ultimului buletin de identitate sau pașaport). Prezentarea documentelor de stare civilă nu este obligatorie dacă informația despre schimbările intervenite în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului este actualizată în Registrul de stat al populației. În aceste situații, suplimentar la cerere, persoana depune în scris o declarație pe proprie răspundere în acest sens;
  • dovada achitării taxelor și a tarifelor stabilite la reprezentanța locală a Agenției Servicii Publice (intre 850 si 2980 lei, in funcție de urgență)

Totodată, dacă la momentul depunerii cererii, solicitantul este în imposibilitate de a prezenta buletinul de identitate, acesta urmează să declare pe proprie răspundere că buletinul de identitate nu a fost pierdut și se află în termen de valabilitate, iar datele buletinului de identitate se vor confirma prin informația din Registrul de stat al populației.

Persoanele cu domiciliul permanent sau temporar în străinătate, pot solicita perfectarea pașaportului național, depunând o cerere la misiunea diplomatică sau oficiul consular al Republicii Moldova (http://asp.gov.md/ro/node/1644).