Pensionare în legătură cu limita de vârstă

1.

Cadru general

Pensia pentru limită de vârstă este prestația de asigurări sociale care se acordă, în dependență de stagiul de cotizare, la împlinirea unei anumite vârste, pe tot restul vieții.

Condițiile de eligibilitate, stagiul de cotizare si alte criterii sunt specifice fiecărei categorii de pensie, după cum urmează:

Pentru informații suplimentare, inclusiv subdiviziunile teritoriale ale CNAS, puteți accesa linkul: www.cnas.md

2.

Pensie pentru limita de vârstă

2.1.
Condiții de eligibilitate

Puteți beneficia de pensie pentru limita de vârstă care este corelativă obligațiilor privind plata contribuțiilor de asigurări sociale, la împlinirea vârstei standard de pensionare, cu condiția realizării unui stagiu de cotizare, prevăzut de lege, dar nu mai puțin de 15 ani.

Informații suplimentare în ceea ce privește condițiile de acordare, vârsta de pensionare, stagiul de cotizare și alte condiții pot fi vizualizate accesând linkul: http://www.cnas.md/tabview.php?l=ro&idc=534&t=/Pensii/Pensie-pentru-limita-de-virsta

Vârsta de pensionare stabilită de legislația în vigoare este conform cu detaliile prezentate în tabelul de mai jos, și se determină la data depunerii cererii pentru obținerea dreptului la pensie:

De la data de 1 iulie a anului:

Vârsta standard de pensionare

Bărbaţi

Femei

2017

62 ani 4 luni

57 ani 6 luni

2018

62 ani 8 luni

58 ani

2019

63 ani

58 ani 6 luni

2020

63 ani

59 ani

2021

63 ani

59 ani 6 luni

2022

63 ani

60 ani

2023

63 ani

60 ani 6 luni

2024

63 ani

61 ani

2025

63 ani

61 ani 6 luni

2026

63 ani

62 ani

2027

63 ani

62 ani 6 luni

2028

63 ani

63 ani

 

în plus, de la 1 iulie 2017, pentru femeile care au născut şi educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulți copii, se aplică vârstele standard de pensionare conform tabelului de mai sus, diminuate cu 3 ani.

Pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în condiţii deosebite de muncă cel puţin 10 ani compleți atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, vârsta standard de pensionare se diminuează conform tabelului prezentat mai jos:

Stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite de muncă
(ani împliniți)

Reducerea vârstei
standard de pensionare

10

5 ani

11

5 ani 6 luni

12

6 ani

13

6 ani 6 luni

14

7 ani

15

7 ani 6 luni

16

8 ani

17

8 ani 6 luni

18

9 ani

19

9 ani 6 luni

20 de ani şi mai mult

10 ani

 

Lista locurilor de muncă în condiții deosebite, în temeiul căreia se acordă pensie pentru limită de vârstă în condiții avantajoase, precum şi modul de aplicare a acestei liste poate fi consultată accesând linkul următor: http://www.legis.md/cautare/rezultate/102215

De asemenea, pentru a beneficia de pensia completă pentru limita de vârstă, este nevoie să îndepliniți condițiile privind stagiul de cotizare dispuse de legislația în vigoare, care sunt detaliate în tabelul de mai jos (în funcție de data depunerii cererii):

De la 1 iulie a anului:

Stagiul complet de cotizare

Bărbaţi

Femei

2017

33 ani 6 luni

30 ani 6 luni

2018

34 ani

31 ani

2019

34 ani

31 ani 6 luni

2020

34 ani

32 ani

2021

34 ani

32 ani 6 luni

2022

34 ani

33 ani

2023

34 ani

33 ani 6 luni

2024

34 ani

34 ani

 

Pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase se stabilește stagiul special de cel puţin 10 ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, realizat în condiţii deosebite de muncă, cu condiţia realizării unui stagiu complet de cotizare prevăzut în tabel.

Pentru a beneficia de pensie incompletă, stagiul trebuie să fie de cel puţin 15 ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

2.2.
Documente necesare

Pentru a beneficia de pensia pentru limita de vârstă, trebuie să depuneți următoarele documente:

  • buletinul de identitate;
  • carnetul de muncă sau alte documente ce confirmă stagiul de cotizare (deși acest document nu mai este utilizat conform legislației în vigoare, în practică acesta poate fi solicitat de instituție pentru documentarea activității anterioare;
  • livretul militar, detalii privind obținerea acestuia le găsiți accesând linkul: http://www.army.md/img/userfiles/image/file/servicii_publice/13_psp_ma.pdf
  • diploma de studii universitare la secția de zi (până la data de 01.01.1999);
  • diploma de licență sau certificatul privind realizarea studiilor postuniversitare de rezidențiat;
  • certificat despre educarea copiilor până la vârsta de 8 ani (în cazul stabilirii pensiei mamei care a născut și a educat 5 și mai mulți copii);

alte documente după caz.

2.3.
Termen depunere/examinare cerere

Pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare. Pentru aceasta, trebuie să depuneți cererea și actele necesare în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.

în cazul în care ați depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar.

Termenul de examinare este de 30 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

3.

Pensie pentru limită de vârstă cetățenilor care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl

3.1.
Condiții de eligibilitate

Beneficiați de astfel de pensie dacă vă încadrați în una din următoarele grupe:

  • sunteți cetățean (îndreptat temporar sau în delegație), care ați participat în perioada 1986-1987 la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl în zona de înstrăinare, după cum urmează:
    • bărbați, la atingerea vârstei de 50 ani, având vechimea în muncă de cel puțin 20 ani;
    • femei, la atingerea vârstei de 45 ani, având vechimea în muncă de cel puțin 15 ani, indiferent de durata lucrului (serviciului) în zona de înstrăinare.
  • sunteți cetățean (îndreptat temporar sau în delegație) care v-ați îmbolnăvit de boală profesională, legată de iradierea în timpul participării la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl în zona de înstrăinare, după cum urmează:
    • bărbați, la atingerea vârstei de 50 ani, având vechimea în muncă de cel puțin 20 ani;
    • femei, la atingerea vârstei de 45 ani, având vechimea în muncă de cel puțin 15 ani.
  • sunteți cetățean (îndreptat temporar sau în delegație) care ați participat în anul 1988 la lucrările de lichidare a urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl în zona de înstrăinare, după cum urmează:
    • bărbați, la vârsta de 55 ani, având vechimea în muncă de cel puţin 25 ani;

femei, la atingerea vârstei de 50 ani, având vechimea în muncă de cel puțin 20 ani.

3.2.
Documente necesare

Pentru a beneficia de acest tip de pensie, trebuie să depuneți următoarele documente:

alte documente după necesitate.

3.3.
Eliberarea legitimațiilor de participant la lichidarea consecințelor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl

Pentru obținerea acestei categorii de pensie, trebuie să confirmați statutul de participant la lichidarea consecințelor catastrofei de la CAE Cernobîl. Acest lucru îl faceți prin adresarea la Marele Stat Major al Armatei Naționale (centrele militare teritoriale) și solicitarea legitimației respective. Datele de contact a conducerii organelor administrativ-militare teritoriale pot fi găsite accesând linkul: http://www.army.md/?lng=2&action=show&cat=131

Pentru obținerea legitimației trebuie să depuneți următoarele documente:

  • cererea personală a beneficiarului;
  • buletinul de identitate;
  • documentele ce confirmă dreptul la legitimație (extrasul din dosarul personal, înscrierea în livretul militar confirmată cu ștampila unității militare în componența căreia beneficiarul a participat la lichidarea consecințelor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl sau certificatul din instituția de arhivă).

Detalii suplimentare se găsesc accesând linkul: http://www.army.md/img/userfiles/image/file/servicii_publice/09_psp_ma.pdf

3.4.
Termenul de depunere/examinare a cererii
Se aplică aceeași termeni de depunere și examinare ca și în cazul pensiilor de vârstă (30 de zile de la data îndeplinirii condițiilor)
4.

Pensie pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte

Dacă sunteți lucrător emigrant atunci beneficiați de pensie pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte.

De exemplu, dacă ați a realizat un stagiu de cotizare pe teritoriul Republicii Moldova, dar la atingerea vârstei de pensionare sau chiar după stabilirea pensiei v-ați schimbat locul de trai permanent în unul din statele cu care avem încheiate astfel de acorduri bazate pe principiul teritorialității, vi se va stopa dreptul la pensie în Republica Moldova şi vi se va stabili o altă pensie în statul de destinație în conformitate cu legislația acestui stat.

Mai multe informații și răspunsurile întrebărilor frecvente pot fi accesate la linkul următor: https://www.cnas.md/pageview.php?l=ro&idc=524&id=4036&t=/Relatii-internationale/Informatii-utile-pentru-lucratorii-migranti/Intrebari-frecvente-adresate-de-lucratorii-migranti/

4.1.
Condiții de eligibilitate
Pentru a beneficia de această categorie de pensie, trebuie să aveți domiciliul/ reședința pe teritoriul celuilalt stat contractant cu care Republica Moldova are încheiat un acord internațional în domeniul securității sociale.
4.2.
Depunerea cererii

Cererea privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă se depune personal și trebuie să includă:

  • buletin de identitate
  • carnet de muncă;
  • diploma de studii superioare la secția zi realizată până la 01.01.1999;
  • diploma de licență sau certificatul privind realizarea studiilor postuniversitare de rezidențiat;
  • livretul militar (dacă este cazul);
  • certificatul de reorganizare/redenumire a organizațiilor (dacă este cazul);
  • certificatul de schimbare a numelui, prenumelui (dacă este cazul);
  • alte documente ce confirmă stagiul de cotizare;
  • referințele bancare potrivit normelor internaționale (IBAN, SWIFT CODE, copia contului bancar), indicând valuta în care să fie efectuat transferul.

în cazul în care vă aflați în una dintre ţările cu care au fost semnate acorduri bilaterale şi la atingerea vârstei de pensionare doriți ca pensia să vă fie stabilită în Republica Moldova, atunci trebuie să vă adresați la instituţia de asigurări sociale după locul de trai pentru a depune tot pachetul necesar de documente menționat mai sus. La rândul său, instituţia de asigurări sociale din ţara-parteneră va ataşa propriile acte confirmative privind stagiul de cotizare realizat şi contribuţiile transferate pentru dumneavoastră pe teritoriul acestei ţări şi va remite toate actele la CNAS.

4.3.
Termenul de examinare a cererii
În cazul în care se constată îndeplinirea condițiilor legale și prezentării actelor necesare, CNAS stabilește pensia pentru limită de vârstă în termen de 30 zile de la data depunerii cererii.
5.

Pensie pentru funcționari publici

Dacă sunteți asigurati cu statut de funcționar public, aveți dreptul la pensie la atingerea vârstei de pensionare și confirmarea stagiului de cotizare prevăzute în tabelul de mai jos, astfel:

De la data de 1 iulie a anului:

Vârsta standard de pensionare

Stagiul de cotizare

Bărbaţi

Femei

Bărbaţi

Femei

2016

60 ani

55 ani

33 ani

30 ani

2017

60 ani 6 luni

55 ani 6 luni

33 ani 6 luni

30 ani

2018

61 ani

56

34 ani

30 ani

2019

61 ani 6 luni

56 ani 6 luni

34 ani 6 luni

30 ani

2020

62 ani

57 ani

35 ani

30 ani

 

Mărimea pensiei este de 75 % din venitul mediu lunar asigurat, iar dreptul la pensie de funcţionar public este acordat de către casa teritorială de asigurări sociale din raza domiciliului dumneavoastră.

6.

Pensie pentru judecători

Daca sunteți judecător/judecătoare care a atins vârsta de 50 de ani şi aveți o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni ați activat în funcţia de judecător, aveți dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporţie de 55% din salariul mediu lunar.

în plus, pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani se adaugă 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar.

Pensia se recalculează ținându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu.

7.

Pensie unor categorii de angajați din aviația civilă

Daca sunteți lucrător care efectuează dirijarea traficului aerian, condițiile de acordare a pensiei sunt următoarele:

  • Vârsta de 55 de ani pentru bărbați și de 50 de ani pentru femei;
  • Stagiu special de 12 ani și 6 luni pentru bărbați și de 10 ani pentru femei;
  • Stagiu de cotizare necesar de 25 de ani pentru bărbați și 20 de ani pentru femei;
  • încetarea activității din funcție.

Dacă sunteți membru al personalului navigant sau însoțitor de zbor, condițiile de acordare a pensiei sunt următoarele:

  • Vârsta de 45 de ani;
  • Stagiu special de 25 de ani pentru bărbați și 20 de ani pentru femei;
  • încetarea activității din funcție.

Dacă sunteți inginer sau tehnician în aviația civilă, condițiile de acordare a pensiei sunt următoarele:

  • Vârsta de 55 de ani pentru bărbați și de 50 de ani pentru femei;
  • Stagiu special de 20 de ani pentru bărbați și de 15 ani pentru femei;
  • Stagiu de cotizare necesar de 25 de ani pentru bărbați și 20 de ani pentru femei.
8.

Pensie pentru unele categorii de angajați din domeniul culturii

Daca sunteți artist de balet sau din ansamblurile profesioniste de dansuri, condițiile de acordare a pensiei sunt următoarele:

  • Stagiu de cotizare special de 20 de ani (barbați și femei);
  • încetarea activității din funcție.

Dacă sunteți artist de circ sau instrumentist suflător, condițiile de acordare a pensiei sunt următoarele:

  • Stagiu de cotizare special de 25 de ani (bărbați și femei);

încetarea activității din funcție.

9.

Pensie viageră pentru vechime în muncă militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne

Aveți dreptul la pensie pentru vechime dacă ați fost militar care a îndeplinit serviciul prin contract, persoană din corpul de comandă sau din trupele organelor afacerilor interne cu o vechime conform următorului tabel:

Anul

Vechimea în serviciu

2015

22 ani 6 luni

2016

23 ani

2017

23 ani 6 luni

2018

24 ani

2019

24 ani 6 luni

2020

25 ani

 

Toate condițiile de acordare a pensiei, precum și cazurile speciale și excepțiile, pot fi consultate la următorul link: http://www.legis.md/cautare/rezultate/111794